Copiii din Buzău, față în față cu actori și autori de benzi desenate la Librăria Cărturești

Eveniment inedit organizat duminică, 18 august, în recent deschisa Librărie Cărturești de la Buzău, din interiorul Shopping City.
Copii de diferite vârste au fost provocați să își îndrepte atenția spre lectură în cadrul două evenimente organizate în interiorul librăriei. Este vorba despre „Dimineața de poveste”, cu actorul Cristi Martin, fondator al Festivalului Internațional de Teatru Independent de Comedie Buzău – Comic 7B, și „Totul despre BD” – atelier de bandă desenată cu autorul Mihai Grăjdeanu și jurnalista Mădălina Diaconu.
„Din fericire, observ care încă citesc”
Participarea la cele două evenimente s-a făcut pe bază de înscriere, iar intrarea a fost liberă.
„A fost o dimineață povestită și ne-am întâlnit cu Apolodor. Am citit împreună cu copiii cartea cu Apolodor. A fost o experiență plăcută pentru mine, nu am mai făcut acest lucru, să citesc copiilor povești. Ei au fost foarte atenți și, mai mult, la un moment dat am făcut în așa fel să citească și ei. Din fericire, observ că cei mici încă citesc. Mă speriasem la un moment dat, pentru că am auzit că din ce în ce mai puțin copii citesc și preferă mai mult să stea pe Facebook sau pe alte rețele de socializare. Așa că mă bucur foarte tare că au venit copiii. Este foarte important că în Buzău există încă o librărie. Prețurile cărților, din păcate, sunt destul de prohibitive, dar și cititorii sunt tot mai puțini, deci cei care tipăresc o carte trebuie să își scoată și ei un ban. E bine că încă există biblioteci și librării. Ce va fi mai târziu, vom trăi și vom vedea”, a declarat, pentru Radio Romania Cultural, actorul Cristi Martin, profesor de actorie la Liceul „Margareta Sterian”.
Sursa: opiniabuzau
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|