Copii frumoși, profesori și părinți nostalgici la deschiderea noului an școlar (FOTO&VIDEO)

Septembrie 13 10:31 2021 by sansanews.ro

Emoții mari pentru elevi, indiferent că sunt prichindei ori adolescenți, pentru părinții lor, dar și pentru profesori.  13 septembrie, e o zi cu o mare încărcătură emoțională pentru toată lumea. Începe școala într-un context epidemiologic extrem de complicat, după un an cu multe luni de cursuri online. Toată lumea speră ca de această data orele să se desfășoare cât mai mult față în față și să nu se revină în fața calculatorului, dar nimeni nu știe cât vor putea veni copiii în clase.

Cert este că  anul școlar 2021-2022 a început cu festivități în majoritatea unităților de învățământ. Într-o formă sau alta peste tot a fost marcat începutul noului an. de învățământ, scrie sansanews.ro.

La Școala 11, cea mai mare din municipiu, cu circa 2000 de copii înscriși, conducerea a decis ca festivitatea  să aibă loc în curtea școlii, pe terenul de sport, cu începere de la ora 9.00, doar cu participarea claselor pregătitoare. Fiecare copil a putut fi însoțit de maxim doi adulți. Ceilalți au intrat în clase în timp ce elevii din 5-8 vor veni la școală la ora 13.30.

Iată câteva instantanee surprinse de reporterii șansanews.ro la Școala nr. 11.

Emoții au fost și pentru părinți, care au imortalizat momentul începerii noului an școlar, fotografiindu-și și filmându-și copiii îndelung .

Și la Pedagogic, s-a marcat în curtea școlii începutul noului an scolar.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%