Constructorul podului de la Vadu Paşii, motivat cu 30 de miliarde de lei să continue lucrările • Opinia Buzău

Constructorul podului de la Vadu Paşii va primi, zilele următoare, o tranşă de aproximativ 30 miliarde lei vechi pentru lucrările executate până acum.
Consilierii judeţeni au aprobat, marţi, rectificarea bugetului judeţului cu sume destinate acestui proiect şi pentru finalizarea lucrărilor la drumul judeţean 203L Pârscov – Cozieni. Sumele au fost alocate de către Ministerul Dezvoltării în baza devizelor de lucrări ale societăţilor desemnate să se ocupe de realizarea celor două investiţii şi vor ajunge în scurt timp în conturile constructorilor. Astfel, constructorul podului de la Vadu Paşii va primi aproximativ 3 milioane de lei, iar pentru DJ203L Pârscov-Cozieni au fost alocaţi circa 1,5 milioane de lei.
„Proiectul suplimentar a făcut referire la două lucrări pe PNDL, respectiv podul de la Vadu Paşii şi DJ 203L Pârscov-Cozieni. Pentru că o parte din finanţare vine de la Ministerul Dezvoltării, a fost nevoie ca aceste sume să fie prinse într-o rectificare de buget şi, după ce constructorul a făcut un deviz cu o situaţie de lucrări, care au fost ulterior verificate de noi, au fost trimise la Ministerul Dezvoltării şi acum îşi vor primi banii. Sumele alocate sunt în funcţie de cât s-a lucrat, atât pentru podul de la Vadu Paşii cât şi pentru DJ 203L”, a declarat Petre Emanoil Neagu.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|