Constructorii ar putea munci 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână. În ce cazuri se vor aplica noile condiții

Proiectele mari de infrastructură trebuie executate mai rapid, la fel ca în alte țări din Uniunea Europeană, susțin inițiatorii unei propuneri legislative depuse la Senat. Parlamentarii au găsit și soluțiile pentru ca autostrăzile, și alte astfel de obiective să se deruleze mai repede – muncitorii firmelor de construcții vor lucra non stop, 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână. Marile societăți care contractează astfel de proiecte în România preferă însă lucrul în 3 schimburi, ca să evite plata suplimentară a muncitorilor pe timp de noapte și de aceea se ajunge ca o autostrada să fie construită în 8-12 ani, mai argumentează inițiatorii proiectului de lege în expunerea de motive.
De asemenea, se propune ca lucrările de reparații și întreținere a drumurilor să nu mai fie executate în intervalele de timp în care traficul rutier este ridicat, de preferat chiar în timpul nopții, când este minim. Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice – “Art. 235 – După alin. (1) se introduc două noi alineate, alin. (1¹) și alin. (1²) care vor avea următorul cuprins:
Sursa: buzaumedia.ro
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|