Consiliul Județean Buzău s-a întrunit în prima ședință din acest an

În cadrul unei ședințe extraordinare, consilierii au aprobat repartizarea unor sume defalcate din TVA-ul estimat pe anul în curs, către administrațiile publice locale, pentru cheltuieli curente, susținerea unor programe locale și cofinanțarea proiectelor aflate în curs de implementare.
În această dimineață, Consiliul Județean Buzău a avut prima ședință din 2020, consilierii fiind convocați pentru a-și exprima votul în privința a două proiecte de hotărâri aflate pe ordinea de zi. Ședința de azi a fost una extraordinară, întrucât cele două proiecte supuse la vot au vizat repartizarea unor sume provenite din TVA către orașele și comunele din județ. Era necesar să fie adoptate înainte de aprobarea bugetului pe anul 2020, pentru ca aceste sume să poată fi cuprinse în proiectul de buget care va fi supus aprobării, luna viitoare.
Primul proiect aflat pe ordinea de zi prevede repartizarea pe comune, orașe și municipii a sumei de 27,3 milioane de lei, defalcată din taxa pe valoarea adăugată și din unele venituri ale bugetului de stat. Suma a fost pusă de la nivel central la dispoziția Consiliului Județean care, prin hotărârea aprobată azi, va repartiza banii în teritoriu, pentru susținerea unor proiecte de infrastructură care necesită cofinanțare locală, precum și a cheltuielilor de funcționare pe anul în curs. Cei mai mulți vani vor ajunge în bugetele municipiilor Buzău și Râmnicu Sărat, care vor primi câte 1,3 milioane de lei, în timp ce orașele Nehoiu și Pogoanele vor primi câte 400.000 de lei, iar orașul Pătârlagele, 441.000 de lei.
Sursa: sanatateabuzoiana.ro
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|