Consiliul Județean a aprobat proiectul de dotare a Ambulatoriului Integrat al SJU Buzău

Acesta a fost și principalul motiv pentru care consilierii au fost convocați astăzi în ședință extraordinară, proiectul urmând a fi implementat cu finanțare europeană.
În această dimineață, Consiliul Județean Buzău s-a întrunit în ședință extraordinară, pe ordinea de zi aflându-se șase proiecte de hotărâri care nu mai puteau fi amânate până la sfârșitul lunii, atunci când urmează să aibă loc ședința ordinară. Principalul motiv pentru care a fost convocată ședința de azi l-a constituit proiectul referitor la dotarea Ambulatoriului de specialitate integrat al Spitalului Județean de Urgență Buzău, care urmează a se derula prin intermediul unui nou program cu finanțare europeană.
Proiectul a fost pus la punct de către echipa de implementare, formată din specialiști de la Consiliul Județean și din cadrul unității medicale, iar pentru a fi propus spre finanțare în cadrul Programului Operațional Regional, avea nevoie de acordul consilierilor județeni, acord care trebuia să fie dat cât mai curând, pentru ca implementarea proiectului să nu fie întârziată.
Astfel s-a ajuns la decizia convocării ședinței extraordinare din această dimineață, în cadrul căreia proiectul privind dotarea ambulatoriului integrat al SJU Buzău a fost aprobat cu unanimitate de voturi de către consilierii prezenți.
Sursa: sanatateabuzoiana.ro
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|