Consilierul local Silviu Roșioru este noul președinte al organizației municipale a PMP Buzău. Astăzi, el și-a anunțat alegerea, printr-o postare pe contul său de facebook: “În legislatura care se apropie de final am activat ca membru al partidului PSRO. Având în vedere faptul că PSRO s-a desfiinţat, trebuie să fac pasul către o altă formaţiune politică. Voi opta, ca şi până acum, pentru un partid de dreapta! Fiind un om demn şi vertical, am primit propuneri de cooptare din partea majorităţii formaţiunilor politice. Totuşi, datorită colaborării excelente pe care am avut-o în anul 2016 în timpul alegerilor parlamentare cu partidul PMP aleg, fara şovăială, Partidul Mişcarea Populară.”, a scris Silviu Roșioru pe facebook.
În aceste condiții, nu este exclus ca Silviu Roșioru să candideze pentru fotoliul de primar, din partea PMP.
Mutarea consilierului local vine într-un context interesant. Surse din mediul politic afirmă că parlamentarii Adrian Mocanu și Dorin Bădulescu, ambii apropiați ai lui Silviu Roșioru, ar putea renunța la ALDE, pentru a se întoarce în PMP.
Sursa: jurnaluldebuzau.ro
|