Consilierul local Constantin Ionescu, în marea familie a traseiştilor politici

Consilierul local Constantin Ionescu, preşedinte al organizaţiei municipale a Partidului Naţional Liberal, şi-a anunţat plecarea din partid luni după-amiază, printr-o postare pe Facebook. Spre seară, el și-a completat postarea, anunțând că a decis să se înscrie în PRO România
,,După 30 de ani de democraţie, minciuna şi blatul nu pot fi <monedă de schimb>. Am făcut parte, timp de 12 ani, dintr-o echipă (a liberalilor buzoieni) în slujba căreia mi-am pus întreaga energie şi experienţă în administraţie, în speranţa că vom putea oferi la un moment dat buzoienilor o alternativă decentă la… cel mai detestat partid de pe eşichierul politic românesc actual. Din păcate, eforturile mele – dar şi ale altor colegi – s-au izbit constant de opoziţia distructivă a aşa-zisului lider Cristi Romanescu care, prin înţelegerile sale subterane cu PSD, a reuşit să anihileze toate eforturile noastre de a performa, de a veni mai aproape de nevoile buzoienilor, menţinând organizaţia la un nivel mult sub potenţialul său real, dar controlabil, aşa cum şi-a dorit. De astăzi sunt PRO Buzău. <Iremediabilă este numai greşeala de a te lăsa strivit!>”, a scris Ionescu pe Facebook.
Sursa: opiniabuzau
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|