Conferintele BookLand Evolution ajung pentru al patrulea an consecutiv la Buzau

O nouă ediţie Bookland se va organiza la Buzău, ocazie cu care tinerii liceeni şi studenţi au ocazia să fie inspiraţi de speakerii ce vor vorbi despre pasiunea lor în meseria pe care şi-au ales-o.
Zeci de personalităţi marcante pentru comunitatea locală vor dori să-i încurajeze şi să-i motiveze prin exemplu personal pentru a face alegerile potrivite în viaţă. Practic, organizatorii promit să schimbe vieţi şi mentalităţi şi vor ca tinerii să fie interesaţi să afle care a fost cheia succesului acestor personalităţi, paşii pe care i-au urmat şi ce sfaturi şi recomandări concrete trebuie să primească ca să fie mulţumiţi cu jobul pe care o să şi-l aleagă. Speech-urile, cu tot cu rubrica de Questions & Answers ,vor dura maximum 20-30 min, se vor desfăşura în intervalul orar 14,30-16,00 şi, zilnic, vor fi în Conferinţe tre speakeri şi aproximativ 200 tineri.
„Vă îndemnăm ca, împreună, să le dăm informaţii practice, care să le fie într-adevăr de folos! Să le trezim interesul pentru ei înşişi, implicarea în societate şi voluntariat, să-i facem să zâmbească, să citească şi să pună întrebări! Intrarea la Conferinţe este liberă! Vă aşteptăm cu mare interes, buzoienilor!”, a declarat Emilia Micu, PR Executive BookLand.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|