Începând de astăzi, cele trei șefe demise ale IȘJ Buzău au fost repuse în funcție prin Ordinul ministrului Educației, la câteva luni după ce au fost îndepărtate de la conducerea instituției pentru a doua oară. Florina Stoian, Nela Wamsiedel și Daniela Palcău au organizat o conferință de presă prin care și-au anunțat revenirea pe posturi.
Dacă în tot acest timp cele trei șefe spun că au suferit prejudicii în urma demiterii și acordării calificativului nesatisfăcător, pentru echipa de conducere instalată după ele problemele abia acum încep. Generala Otilia Trifan și adjuncta Daniela Lăptoiu au rămas fără funcțiile pe care le aveau anterior, ele dându-și demisia tocmai pentru a accede în funcțiile de conducere:
Când au fost numite la conducerea inspectoratului, cele două și-au dat demisia din pozițiile de inspector instituțional și au făcut propuneri către minister pentru ocuparea cu alte persoane a acestor poziții. Dacă Ministerul Educației va aproba, în cele din urmă, propunerile făcute de dânsele, foarte bine. Dacă nu, noi ne vom descurca și așa, până la întâi septembrie, când vom face delegări pentru toți inspectorii școlari. În prezent, toți au mandatele expirate.”, a declarat astăzi Florina Stoian.
Sursa: reporterbuzoian.ro
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|