Concurența maxi taxi-autobuz. Toma: „E haos. Nu mai respectă nimic”. Primarul amenință cu sancțiuni

Octombrie 28 21:07 2017 by buzoieniiro

Se ascute concurența dintre maxi taxi și autobuze.

După ce Trans-Bus și-a îmbogățit flota cu cele 15 autobuze second-hand din Olanda, o parte a călătorilor care foloseau maxi taxi se urcă acum în autobuz, ținând cont și de faptul că biletul e mai ieftin cu 50 de bani.

Logic, încasările maxi taxi au scăzut, iar șoferii de pe microbuze sunt acuzați acum că fură startul pentru a strânge cât mai mulți călători:

„Am primit sesizări că maxi-taxi nu mai respectă niciun program. Pur și simplu, șoferii stau la pândă la capăt de linie, și când văd că autobuzul dă se plece, hop se bagă ei în față. De luni vom face controale, iar operatorii de maxi taxi vor fi amendați dacă vor fi prinși că nu respectă programul”, a anunțat primarul la Campus Tv.

Duelul dintre maxi taxi și autobuze se va acutiza de la începutul anului viitor.

Primarul Toma a anunțat că Trans-Bus va mai achiziționa nu mai puțin de 24 de autobuze: 15 normale și 9 cu burduf.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%