Colegiul Medicilor susține recunoașterea gărzilor ca vechime în muncă

Organizația a anunțat că susține orice demers în acest sens, inițiat de medici, și că subiectul se află de mai multă vreme pe agenda președintelui colegiului.
Pe fondul unor critici apărute în ultima vreme la adresa președintelui Colegiului Medicilor din România (CMR), acuzat de pasivitate în ceea ce privește demersurile unui grup de inițiativă format din medici care solicită pensionare anticipată prin recunoașterea ca vechime în muncă a timpului petrecut în gărzi, organizația profesională a remis un comunicat în care se arată că susține acest demers și orice inițiativă legislativă pe această temă.
Reprezentanții CMR spun că au avut întâlniri cu membrii grupului de inițiativă încă din urmă cu două luni și că această problemă se află pe agenda președintelui organizației dr. Gheorghe Borcean. Astfel, după ce medicii care cer recunoașterea gărzilor ca vechime în muncă au depus două propuneri de amendamente legislative în acest sens, președintele CMR a avut mai multe discuții cu parlamentari, legate de acest subiect. În document se arată că, în urma acestor discuții, reprezentanților colegiului li s-a comunicat că respectivele amendamente ridică unele probleme de tehnică legislative care nu intră în competența organizației profesionale a medicilor, însă important e că „există dorința politică de a recunoaște valabilitatea revendicărilor grupului de inițiativă al medicilor”.
Sursa: sanatateabuzoiana.ro
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|