Club de lectură şi aventură pentru elevii Şcolii din Mihăileşti

În urma unui sondaj realizat la Şcoala Gimnazială din Mihăileşti, profesoara de limba română Nicoleta Burcă s-a hotărât să le organizeze elevilor un altfel de spaţiu care să îi facă să vină cu plăcere la şcoală şi să îşi dorească să citească. Aşa s-a născut ideea “Clubul de lectură şi aventură”, care va fi inaugurat astăzi, 21 februarie, la ora 9.00, la Şcoala Mihăileşti. Clubul a fost organizată sub coordonarea Nicoletei Burcă, profesor în cadrul programului Teach for Romania.
La inaugurare vor participa actorii sociali şi instituţionali implicaţi în elaborarea şi finalizarea acestui proiect, care a constat în amenajarea de la zero a unei săli de depozitare într-un spaţiu primitor şi modern, dedicat activităţilor intra- şi extracurriculare desfăşurate în cadrul Şcolii Gimnaziale Mihăileşti, cât şi dotarea sălii cu cărţi şi materiale didactice obţinute prin intermediul unor donaţii din partea organizaţiei Teach for Romania ca urmare a implicării timp de doi ani consecutiv în Academia de Leadership şi Pedagogie.
Sursa: opiniabuzau
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|