Cine vrea sa faca proiectarea dumului de mare viteza Ploiesti-Buzau, finantat din fonduri europene

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a elaborat şi a depus spre finanţare aplicaţia pentru proiectul privind elaborarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic destinate construirii drumului de mare viteză care să facă legătura între Ploieşti şi Buzău, conform unui comunicat postat pe site-ul CNAIR. Pentru că există posibilitatea de finanţare europeană a acestui proiect, prin intermediul Programului Operaţional Infrastructură Mare, cheltuielile statului cu acest obiectiv de infrastructură rutieră ar fi mult diminuate, iar etapele ar trebui parcurse în aşa fel încât să se încadreze în prevederile contractului de finanţare care ar urma să fie semnat de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
În prezent, se află în etapa de evaluare ofertele depuse de firmele şi asocierile care s-au prezentat la procedura de achiziţie a serviciilor de elaborare a studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic pentru drumul de viteză care ar putea să facă legătura mult mai uşor între Capitală, prin autostrada A3, şi Moldova, prin Buzău.
|