Cele mai bune rezultate din istoria Colegiului Hasdeu / Număr record de elevi hasdeieni calificaţi anul acesta la faza naţională a olimpiadelor şcolare • Opinia Buzău

Martie 28 21:06 2018 by opiniabuzau

Colegiul Naţional „B. P. Hasdeu”, cel mai titrat liceu buzoian, va fi reprezentat la faza naţională a olimpiadelor şcolare de 67 de elevi. Rezultatele elevilor hasdeieni, ca în fiecare an, sunt excepţionale, ei reprezentând colegiul buzoian la toate disciplinele la care se organizează olimpiade şcolare, respectiv 21 de discipline.

În plus, potrivit directorului Colegiul Hasdeu, Ionel Banu, numărul olimpicilor la faza naţională va fi mai mare, ceea ce reprezintă un record în istoria liceului.

Cei 67 sunt, de fapt, 75

„Sunt cele mai bune rezultate din istoria liceului nostru. Spun lucrul acesta pentru că, pe lângă cei 67 de elevi calificaţi, vom mai avea şi alţi hasdeieni calificaţi. Numărul de locuri se va suplimenta datorită rezultatelor pe care şcoala noastră şi judeţul le-a înregistrat anul trecut. Apoi, sunt elevi care sunt calificaţi la mai multe olimpiade şi aşta înseamnă că la cele la care nu pot participa, vor fi înlocuiţi cu alţii, tot din Hasdeu. După calculul nostru, vom avea cu totul în jur de 75 de hasdeieni la faza naţională a olimpiadelor şcolare, ceea ce reprezintă o premieră în istoria Hasdeului. Aşteptăm să vedem şi ce rezultate vor obţine elevii noştri la aceste olimpiade”, a declarat pentru OPINIA directorul Ionel Banu.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%