Cel mai nou soi de dovleac din România. Bun de mâncat când e crud, după uscare devine cel mai fin burete de baie

Septembrie 30 07:09 2021 by adevarul.ro

Despre luffa, cercetătorul Costel Vânătoru, şeful Laboratorului de Ameliorare şi Aclimatizare din cadrul SCDL Buzău, spune că fructul uscat al acestei plante se transformă într-un burete de baie care are efectul gomajului, lăsând pielea catifelată.

„Fructul de Luffa Cylindrica, odată ajuns la maturitate, putem să-l utilizăm ca burete vegetal. Prezintă o ţesătură densă, fină, care este îmbibată în saponine. Adică, deţine un şampon natural în acele fibre din interiorul dovleacului”, explică cercetătorul Costel Vânătoru.

De peste un deceniu, leguma din care se produce buretele natural este cultivată an de an în serele Staţiunii de Cercetare pentru Legumicultură Buzău, pentru ameliorarea speciei. Luffa este originară din Asia, are forma unui dovleac, este comestibilă înainte de maturizare, după care devine fibroasă.

„Vorbim de primul soi comercial românesc. Este de mai mulţi ani în România, însă acesta este primul soi brevetat. Deci, suntem pregătiţi cu seminţe sau răsaduri pentru cultivatori. Fructul, când e tânăr, înlocuieşte cu succes dovlecelul. În jurul acestei plante se poate crea o adevărată industrie”, precizează cercetătorul Costel Vânătoru.

În alte ţări, dovleacul din specia Luffa este materie primă pentru bureţii de baie. Nu necesită vreo procesare complicată iar ţesătura fibroasă poate fi folosită imediat după cojirea dovleacului.

”După curăţare, obţinem un burete vegetal care poate fi porţionat în funcţie de... [Citește articolul integral pe adevarul.ro].




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%