Ce trebuie să știe buzoienii branșați la RAM. Anunțuri îngrijorătoare făcute de directorul Tacea

Martie 29 10:56 2018 by buzoieniiro

„Acesta va fi cel mai greu an pentru societatea de termoficare din Buzău”.

E formula bătătorită a articolelor reporterului buzoienii.ro despre RAM din fiecare primavară.

Nici 2018 nu face excepție. Firmei de căldură i se cântă din nou prohodul, deși există și varianta ca la final RAM să izbândească iar.

Două sunt anunțurile îngrijorătoare făcute de directorul C-tin Tacea:

„Banii pe care-i avem acum ne permit să funcționăm până în iunie cu tariful de 230 lei/gigacalorie pentru populație. De la 1 iulie, dacă nu vom mai primi subvenție vom fi nevoiți să majorăm prețurile până la 420/gigacalorie”.

„Am estimat la 17% numărul total de gigacalorii pe care le vom vinde mai puțin dacă unitățile de învățământ își vor pune centrale proprii. La acest număr se vor adăuga și buzoienii de la blocuri care se vor debranșa. Anul trecut numărul a fost destul de mare în condițiile informațiilor alarmiste despre societatea de termoficare”

Speranțele de salvare a RAM se îndreaptă tot înspre șeful PSD Buzău, Marcel Ciolacu, cel care a tras sforile la București astfel încât guvernul e trimis în ultimii doi ani câte 200 și 150 de miliarde de lei vechi.

Primarul Toma, confruntat la rându-i cu o reducere a bugetului municipalității, studiază – nu varianta de a subvenționa RAM-ul – ci pe cetățenii mai săraci pentru a-și lua centrale.

„Am mai spus-o. Nu vreau să bag bani într-un cal mort. Din păcate, RAM e o societate care a avut trecut, mai are prezent, dar nu va avea viitor. Are datorii uriașe, oricând creditorii pot cere falimentul. Soarta RAM-ului a fost pecetluită tot de marele manager Tescaru, când a decis separarea apei reci de cea caldă. Tescaru și-a oprit partea bănoasă, iar RAM-ului i-a lăsat datoriile. Îmi pare rău, dar eu nu pot opri dezvoltarea orașului pentru a ține RAM-ul în viață. Studiez posibilitățile legale prin care să acordăm 3000 de lei subvenție celor mai săraci dintre buzoieni pentru a-și cumpăra centrale”.

„Domnule primar, în cazul în care veți ajunge să mai dați subvenție pentru căldură vă rog să luați în considerare acordarea acestui ajutor doar pentru buzoienii săraci. Nu e corect ce s-a întâmplat în ultimii ani, când au primit subvenție și unii care aveau bani să-și plătească facturile integral” – Ion Barbu, consilier local PNL

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%