Ce sentinţă au dat judecătorii buzoieni la 9 luni de când Curtea de Apel a cerut rejudecarea unui dosar celebru

Octombrie 24 06:08 2019 by opiniabuzau

Dosarul accidentului produs în vara lui 2015 la intersecţia bulevardelor Unirii şi Bălcescu, soldat cu rănirea gravă a unei femei, şi în care au fost implicate o autospecială a Serviciului Judeţean de Ambulanţă Buzău şi un autoturism de teren, a primit o nouă sentinţă la Judecătoria Buzău, după ce judecătorii Curţii de Apel Ploieşti au decis la sfârşitul anului trecut să întoarcă dosarul la prima instanţă pentru rejudecare. Încă 9 luni de proces – din care aproape trei de vacanţă judecăto­rească – şi o soluţie aproape identică cu cea dictată acum mai bine de un an de aceeaşi instanţă.

Şi de această dată, şoferul ambulanţei care a forţat intrarea în intersecţie a primit o condamnare de opt luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pe o perioadă de 2 ani. În schimb, despăgubirile pentru victimă sunt mai mici. ,,(…) stabileşte pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului Stanciu Virgil, pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă, săvârşită în dauna persoanei vătămate Androne Dorina, în data de 14.08.2015. În baza art. 83, alin. (1), Cod penal amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere (…) de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. (…) obligă partea respon­sabilă civilmente SC Astra Asigurări SA prin lichidator judiciar KPMG RESTRUCTURING SPRL la 6.478,64 lei despăgubiri civile reprezentând daune materiale către partea ­ci­vilă Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti plus dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la data plăţii efective; admite în parte acţiunea civilă şi obligă aceeaşi parte responsabilă civilmente la plata către persoana vătămată/ parte civilă Androne Dorina a sumei de 65.300 lei despăgubiri pentru daune materiale şi la plata sumei de 50.000 euro sau echivalent în lei la data plăţii, la cursul de schimb valutar BNR, despăgubiri pentru daune morale, iar la aceste sume stabilite cu titlu de despăgubiri se va adăuga dobânda legală calculată de la data producerii prejudiciului şi până la data plăţii efective. Respinge celelalte capete de cerere ale acţiunii civile formulate de persoana vătămată/ parte civilă Androne Dorina. În baza art. 276, alin.2, Cod procedură penală, obligă partea responsabilă civilmente SC Astra ­Asi­gurări SA prin lichidator judiciar KPMG RESTRUCTURING SPRL la 9000 lei cheltuieli judiciare către partea civilă Androne Dorina”, se precizează în hotărârea care poate fi apelată în 10 zile de la comunicare.


Sursa: opiniabuzau



Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%