Ce nemultumiri au transmis primarii buzoieni parlamentarilor si vicepremierului Ciolacu

Întrunirea anuală a Asociaţiei Comunelor Buzău, care a avut loc, vineri, într-un cadru informal, a fost, totuşi, un bun prilej pentru şefii administraţiilor locale din judeţ de a pune pe tapet problemele cu care se confruntă în activitatea de zi cu zi.
Dacă, în prima parte a zilei, primarii au discutat probleme organizatorice, după prânz, aceştia au avut prilejul să îşi spună păsurile invitaţilor la reuniunea lor, de la reprezentanţi ai Guvernului în teritoriu până la şefi ai serviciilor deconcentrate ale ministerelor, precum Administraţia Finanţelor Publice, Oficiul de Cadastru, Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi Inspectoratul Şcolar Judeţean. La întâlnirea cu primarii au participat şi senatorul PSD de Buzău Lucian Romaşcanu, ministru al Culturii, preşedintele Consiliului Judeţean, Petre Emanoil Neagu, precum şi deputaţii Ionela Dobrică, Dănuţ Păle, Sorin Lazăr şi Sebastian Radu.
În mare, primarii buzoieni s-au plâns de subfinanţarea localităţilor pe care le conduc, fapt care face practic imposibil realizarea investiţiilor pentru dezvoltarea localităţilor. „Problemele reclamate de mai toţi primarii sunt cele legate de subfinanţarea localităţilor rurale. Nu există bani pentru investiţii şi singurii bani pe care i-am putut accesa au fost cei din PNDL. Judeţul Buzău stă bine la acest capitol, pentru că aproape toate localităţile au prins astfel de contracte de finanţare”, a spus, pentru „Observatorul Buzoian”, preşedintele filialei judeţene a Asociaţiei Comunelor, Marian Muşat, primar al comunei Valea Salciei.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|