Ce măsuri iau jandarmii în perioada sărbătorilor

Decembrie 24 18:30 2019 by opiniabuzau

Jandarmii buzoieni sunt  pregătiţi să asigure măsurile de ordine și siguranță publică pe timpul desfăşurării manifestărilor tradiţionale cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Şi jandarmii montani sunt în dispozitiv şi gata în orice moment să vină în sprijinul cetăţenilor. În acest sens, jandarmii montani  îşi vor intensifica acţiunile pe traseele turistice şi în zonele unde este posibil să se producă evenimente,  fiind pregătiţi să contribuie la asigurarea climatului de normalitate civică la trecerea dintre ani şi să intervină pentru sprijinirea celor aflaţi în dificultate în zona montană a judeţului.

Potrivit informaţiilor furnizate de Biroul de Presă al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi „în perioada 24 – 31 decembrie, pentru creșterea gradului de siguranță al cetățenilor și prevenirea faptelor de natură contravenţională şi penală, jandarmii vor acţiona independent sau în sistem integrat şi vor fi prezenţi la evenimentele publice care se vor desfăşura în perioada următoare în judeţul Buzău. Pe lângă măsurile de ordine publică aplicate astfel încât cetățenii să petreacă timpul liber în siguranță, reprezentanții Jandarmeriei vor organiza acțiuni de prevenire și vor împărți pliante cu date de contact pentru semnalarea oricăror situații ce pot afecta siguranța cetățenilor. Acțiunile de informare vor viza prevenirea faptelor antisociale pe timpul manifestărilor publice, a infracțiunilor săvârșite cu violență și a infracțiunilor contra patrimoniului”.


Sursa: opiniabuzau



Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%