Ce-i cu tăierile masive de copaci din Crâng ? „Din păcate e o epidemie ca acum 40 de ani!”

Ianuarie 10 20:07 2018 by buzoieniiro

Buzoienii care s-au plimbat în ultimele zile și săptămâni prin parcul Crâng s-au alertat la vederea băieților cu drujba.

Nu se taie doar ici și colo. În unele locuri, se taie la rând.

„Asta numeste Romsilva Buzău taieri de regenerare? Taierea copacilor in putere? Chelirea Crangului ? Domnul din masina de Ilfov, foarte agresiv! Fiind intrebat de ce se taie in acest fel, a raspuns ca nu e treaba nostră. Pe mine, vazandu-ma ca fac fotografii a incercat sa ma intimideze, cu incercarea vadita de a-mi lua telefonul. Garda de Mediu, Agentia de Mediu, Mass media, ceva reactii? Poate  vede cineva si opreste macelarirea padurii!”, e una din ultimele postări de acest fel de pe facebook.

Surpriza neplăcută vine dinspre Direcția Silvică Buzău.

„Da, noi tăiem, din păcate, copacii. E vorba despre ulmii din Crâng, care sunt bolnavi. E o epidemie. Ulmii sunt atacați de o ciupercă asiatică. Le provoacă un fel de cancer. Se numește boala olandeză a ulmului. Îi atacă pe toți, și pe ăi mai tineri și pe cei mai bătrâni. Se transmite atât prin ramuri, cât și prin rădăcini. O astfel de epidemie a mai fost în România prin anii 70. Eram student atunci, îmi amintesc spaima trasă atunci de specialiști. Nu pot aprecia încă exact ce proporție are ulmul în Crâng. Oricum sub 20%. E o mare diversitate. Sunt și stejari, fagi, frasini și alții”, ne-a declarat Cornel Pitiș, șeful Direcției Silvice Buzău.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%