Ce a obţinut în instanţă consilierul Constantin Ionescu în disputa cu Trans Bus • Opinia Buzău

Disputa dintre consilierul local liberal Constantin Ionescu şi managementul operatorului municipal de transport în comun a fost tranşată, cu caracter definitiv, de o instanţă de Contencios Administrativ a Curţii de Apel Ploieşti, care a decis că Trans Bus – societate comercială cu capital integral al municipiului Buzău şi, în consecinţă, subordonată Consiliului Local – trebuie să pună la dispoziţia primului documentele de achiziţie a două autobuze second-hand care circulă pe linia 2, ce deserveşte şi localităţile de pe Drumul Judeţean 203K până la Săpoca.
Magistraţii Curţii de Apel Ploieşti au decis, aşadar, că societatea Trans Bus are obligaţia de a pune la dispoziţia consilierului municipal Constantin Ionescu o copie a facturii, a foii de parcurs, precum şi capitolul din buget la care se încadrează cheltuiala făcută cu achiziţionarea celor două autovehicule cu privire la care acesta a solicitat informaţii încă de la sfârşitul anului trecut: „Admite în parte acţiunea, în sensul că dispune obligarea pârâtei SC Trans Bus SA să comunice reclamantului informaţiile de interes public solicitate, constând în: copia facturii nr. 2458/21.10.2016; copia foilor de parcurs; precizarea capitolului din buget în cadrul căruia se încadrează cheltuiala efectuată cu achiziţionarea celor două autobuze second-hand; copia capitolului <Investiţii> din bugetul societăţii (…) Definitivă”, se menţionează în încheierea de şedinţă.
,,O parte dintre documentele pe care Curtea de Apel Ploieşti a dispus să le oferim domnului consilier Constantin Ionescu, noi le-am pus deja la dispoziţia sa pe durata desfăşurării procesului. Restul le vom pune la dispoziţie în momentul în care vom primi hotărârea redactată”, a declarat, pentru OPINIA, directorul general Trans Bus, Gică Toader.
Cum s-a ajuns la judecată
Consilierul municipal liberal Constantin Ionescu – ales ca independent la scrutinul local din iunie 2016 – a dat în judecată operatorul municipal de transport auto călători, Trans Bus S.A., susţinând că managementul acesteia ar fi refuzat să îi ofere, în termen legal, răspunsuri la întrebările pe care le-a adresat oficial cu privire la achiziţionarea a două autobuze Volvo second-hand. În documentul de chemare în judecată depus la instanţă, Ionescu arăta că a depus două seturi de întrebări pe adresa conducerii executive a Trans Bus, dar că răspunsurile sunt incomplete. ,,În calitate de consilier local, consider că este de datoria mea, ca reprezentant al cetăţenilor municipiului Buzău, să solicit informaţii referitoare la orice achiziţie realizată la nivelul unei societăţi subordonate Primăriei municipiului Buzău, pentru a le putea prezenta buzoienilor. De asemenea, consider că este necesar să se asigure o transparenţă la nivelul societăţii TransBus S.A. Buzău, mai ales că societatea asigură transportul în comun pentru locuitorii municipiului, iar siguranţa acestora este primordială”, declara consilierul local independent Constantin Ionescu.
Acesta ceruse, la începutul lunii noiembrie 2016, printr-o adresă în care invoca Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, clarificări legate de achiziţionarea a două autobuze second-hand, care deservesc traseul 2, traseu pe care societatea municipală de transport călători operează până în comuna Săpoca: care au fost aprobările şi paşii legali care au stat la baza achiziţiei autobuzelor, firma de la care au fost achiziţionate, preţul de achiziţie, forma de plată şi procedurile legale de finanţare a achiziţiei acestora, precum şi aprobările din buget. Ionescu a mai cerut date despre capacităţile tehnice ale celor două autobuze (normă de poluare, data fabricaţiei, parcurs efectiv până la această dată, facilităţi persoane handicap, consum combustibil la 100 de km, condiţii de confort etc.), despre contractul de service şi garanţie ale celor două autobuze (perioada de garanţie, componente în garanţie, clauze privind garanţia), dar şi sursa de finanţare care a stat la baza achiziţiei acestora.
Răspunsul care l-a nemulţumit pe Ionescu
Cele două autobuze „au un grad de confort peste nivelul celorlalte autobuze, marca BMC, ce se află încă în exploatare“ pe trasele urbane ale Trans Bus, afirma, câteva zile mai târziu, conducerea acestei companii, într-un comunicat de presă, emis ca răspuns la solicitarea consilierului local independent Constantin Ionescu. Conform precizărilor directorului executiv al societăţii, Gică Toader, „ca urmare a cererilor în scris venite din partea Primăriilor Mărăcineni şi Săpoca, de suplimentare a capacităţii de transport pe traseul 2, am solicitat AGA Trans Bus Buzău aprobarea măririi capacitaţii de transport, prin cumpărarea a două autobuze de transport public persoane. În 7 octombrie 2016, prin hotărârea nr. 6 luată de AGA a Trans Bus S.A. s-a aprobat achiziţionarea celor două autobuze din venituri proprii, în condiţiile respectării art. 7 alin. 5 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice. Facem precizarea că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990 republicată, aprobarea investiţiilor este atributul exclusiv al AGA“, se arăta în comunicatul societăţii.
Conform sursei citate, cele două autobuze de transport urban, VOLVO 10 BLE, vehicule rulate, au fost achiziţionate prin intermediul Sistemului Electronic de Achiziţii Publice, la un preţ de 66.000 lei fără TVA pe bucată. Acestea au fost fabricate în anul 2001, au o capacitate cilindrică de 9.600 centimetri cubi, norma de poluare E2, 94 de locuri, şi un consum de combustibil de circa 22 litri la suta de kilometri. „Autobuzele au fost achiziţionate cu ITP la zi şi înmatriculate definitiv în România. Ca dotări, putem enumera printre altele: climatizare, caroserie HESS (de aluminiu), geamuri securizate termopan, sistem de afişaj/informare, dispozitive antiderapaj, rampă pentru persoanele cu dizabilităţi, sistem de îngenunchere la bordură. Ele au un grad de confort peste nivelul celorlalte autobuze, marca BMC, ce se află încă în exploatare“, se mai arăta în comunicatul conducerii Trans Bus.
La începutul acestui an însă, Ionescu a reluat subiectul, acreditând chiar şi ideea că societatea municipală de transport în comun TransBus ar fi pasibilă de plata sumei de 200.000 euro cu titlu de daune materiale, pentru că nu ar fi respectat termenul de răspuns la prima sa solicitare. Mai mult, Constantin Ionescu a adresat o nouă notificare societăţii Trans Bus, prin care informa că încă aşteaptă răspunsurile solicitate şi în care ameninţa că s-ar putea adresa instanţei în cazul în care conducerea societăţii nu îi va răspunde solicitărilor.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|