■ ARGUMENTUL CĂLĂTORIEI DE AZI
O oră! Atât să zăboviți și tot universul dumneavoastră își strânge din nou băierile ca să poată să vă conducă mai departe în viață! Și mai am un gând: drumul de astăzi poate să pară inițiatic în frumusețile județului Buzău pentru care deschid ochii mai bine și mai des străinii de loc, decât noi, cei de lângă tot ce a avut Dumnezeu mai bun în sacul facerii inițiale, căci de, Buzăului i se zice Mica Românie.
Comuna Bisoca, mare cât capitala României.
Ziua își ridică geana și deschide una dintre zilele pe care nu o ducem nicicum în zona iernii, dar nici primăverii nu i-o alocăm. Este un fel de impuls dat de divinitate să putem să ne luăm de braț libertatea limitată în vreme de pandemie de COVID-19 și să simțim că trăim: azi mergem spre Poiana Mărului din comuna buzoiană Bisoca!
Mănăstirea Poiana Mărului
Pentru că drumul județean 204C Vintilă Vodă-Bisoca este ferfeniță făcut de indolența de a fi supus în timp reparațiilor, iar pe de alta de actualul șantier de refacere inițiat de autoritățile județene pe 16 iunie 2020 vă recomand alternativa rutieră: DJ 203K Mărăcineni-Lopătari până la tuful de la Grunj, comuna Mânzălești și mai apoi dreapta, deasupra Ținutului Sării până în satul Lopătăreasa din comuna Bisoca și continuare pe DJ 204C până în satul Poiana Mărului. Indiferent de calitatea drumului peisajul care ne însoțește, drumul este el înșuși terapie de weekend și de vremuri atât de potrivnice omului!
Drum nou croit de Primăria Bisoca.
Bucurați-vă de fiecare țâșnire mai iute a verdelui coniferelor dintre griului drumului și salutați ca pentru suflet trăirea aceasta peste vreme! După un sfert de ceas de tranzitat o mică parte din comuna Bisoca, zona administrativă, drumul spune în șoaptă povestea monahilor care și-au ținut credința precum pinii din jur tăinicia!
Una dintre puținele biserici din lemn cu pictură și în exterior.
■ GRĂDINA CU CREDINȚĂ
Am fost la Mănăstirea Poiana Mărului de câteva ori în ultimii ani și i-am văzut transformarea într-o minunată grădină pentru suflet, pe de o parte, dar și pentru ochi. Uneori zic că nu vreau să văd cât de frumoasă devine pe an ce trece așezarea monahală, pentru că mai interesant este să pot observa cu atenție de fiecare dată forfota aparte a celor cinci călugărițe care și-au ales un drum special față de mulți dintre noi. Și zic așa pentru că realmente de fiecare dată pe acestea le-am găsit făcând diverse treburi, ascultări cum îmi spun ele mereu: de la strâns fânul, la stropit florile cu substanțe obținute ecologic, la pregătit hrana în bucătărie și iarăși până la condus oaspeții într-un tur al Mănăstirii Poiana Mărului.
Rânduială.
Toate într-o mare și firească liniște. Căci de nu ar fi liniște am zice că nu suntem în pădurea de conifere din satul Băltăgari al comunei imense Bisoca din județul Buzău. În timp, pe la mănăstire au călcat mulți neștiutori nu de credință și aspecte mistice, ci de geografie simplă. Sunt destule reperele virtuale care plasează greșit mănăstirea în satul vrâncean Jitia ce se arată peste muche. Este grea mândria unor vrânceni care și-au dorit din istorie și până în prezent bucata aceasta sfântă, oamenii locului spunând chiar că o față bisericească a tot îndemnat la harță! Ei, înainte de mănăstire sunt case ale bisocenilor, iar granița se arată puțin mai sus!... [Citește articolul integral pe buzaulinreportaje.ro].
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|