Câți bani au primit joi de la guvern municipiile și orașele din județ. Vezi la ce îi va folosi Primăria Buzău

Decembrie 21 10:50 2018 by opiniabuzau

14,1 milioane lei au fost repartizați, joi, județului Buzău din fondul de rezervă al guvernului. La ședința executivului de joi a fost aprobată suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale cu 123,311 milioane lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția guvernului.

Din suma respectivă, 8 milioane lei sunt destinați municipiului Buzău, 4 milioane lei pentru municipiul Rm. Sărat, iar orașele Nehoiu, Pogoanele și Pătârlagele vor primi câte 700.000 lei.

Suma de 8 milioane lei care revine municipiului Buzău va fi folosită pentru subvenționarea agentului termic distribuit centralizat către populație de Regia Autonomă Municipală.

 

 


Sursa: opiniabuzau



Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%