Cât de beat era un taximetrist de nu a mai reușit să-și mute mașina în siguranță • Opinia Buzău

Iulie 5 11:13 2018 by opiniabuzau

Era atât de beat încât nu și-a mai putut manevra mașina și s-a oprit cu ea în peretele unui imobil aflat vizavi. S-a întâmplat astăzi dimineață, în jurul orei 10, pe strada I.L. Caragiale, în zona giratoriului din cartierul 23 August, iar protagonistul este un taximetrist de 51 de ani care tocmai ieșise din serviciu. Ar fi încercat să mute mașina însă manevra nu i-a mai reușit. Șoferi aflați în trafic au văzut grozăvia și au anunțat Poliția astfel oamenii legii l-au imobilizat la scurt timp și l-au transportat la spital pentru recoltare de probe biologice după ce în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de 1.07 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„În jurul orei 10.00, polițiştii rutieri din cadrul Poliţiei Municipiului Buzău au depistat pe raza municipiului un conducător auto, implicat într-un eveniment rutier soldat doar cu pagube materiale. Din verificările politiştilor a rezultat faptul că buzoianul, in vârstă de 51 de ani, a efectuat o manevră de parcare a autoturismului şi, fiind sub influenta alcoolului, a intrat in coliziune cu peretele unui imobil. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de 1.07 mg/l alcool pur în aerul expirat, totodată persoana fiind condusă la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice”, precizează reprezentanții IPJ Buzău.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%