Casele pustii din zona de munte a Buzăului, renovate și introduse într-un circuit turistic special - Info Baragan

Ianuarie 28 07:33 2022 by infobaragan.ro

Cătunele devin din ce în ce mai pustii, iar ultimii locuitori trăiesc drama de a vedea cum le dispare comunitatea, cândva plină de viaţă. Buzăul este plin de astfel de cătune, majoritatea în zona de munte, scrie infobaragan.ro.

La Budești, doar doi bătrâni mai țin satul în viață, la Valea Șchiopului, un bărbat de 72 de ani este singurul locuitor, la Mățara, doar opt persoane mai trăiesc în gospodăriile rămase intacte.

La 45 de kilometri distanţă de municipiului Buzău, printre dealurile comunei Cozieni, se află cătunul Valea Roatei, cu peste 15 case vechi, toate părăsite. Oamenii au îmbătrânit, au murit, iar ultimii locuitori au fost izgoniţi de singurătate.

Ciudat este că unele case au încă intacte mobilierul, vesela, icoanele de pe pereţi, chiar şi medicamentele din dulap, exact așa cum le-au lăsat cei care au locuit aici cândva.

Cătunul părăsit se află între Cozieni şi satul Punga, într-un cot al drumului greu accesibil care urcă la peste 700 de metri altitudine. Două bordeie prăpădite, cocoţate în culmea dealului, şi un gard rupt sunt singurele indicii care te anunţă că în spatele colinei se află pâlcul de case părăsite.

Prima gospodărie ruinată de trecerea timpului, care te întâmpină, i-a aparţinut bătrânului Dumitru Stan, fierarului satului.

Găsim însă un geam întredeschis la bucătăria gospodăriei iar când ne aruncăm privirea înăuntru încremenim de uimire: toate lucrurile sunt la locul lor de parcă stăpânul casei ar vrea cândva să se întoarcă.

”În prima casă a locuit familia Stan. Nea’ Dumitru era fierar de meserie. A murit la vârsta de 80 de ani acum vreo 30, chiar 40 de ani. Casa are mai mult de 100 de ani. Se poate vedea cum parcă îşi aşteaptă proprietarii. Au rămas lucrurile intacte, paturile unde au dormit, masa, lucrurile. Pernele au rămas, medicamentele, de mulţi ani sunt aşa”, ne spune Virgil Bâgiu, localnic din Cozieni.

La fel va ajunge peste nu foarte mulți ani și cătunul Valea Șchiopului, comuna Pardoși, de lângă Râmnicu Sărat. Acesta este ținut în viață de unicul său locuitor, Ionică Ghe. Chiriţă, un bărbat trecut de 74 de ani.

Bărbatul vieţuieşte de când se ştie în vechea vatră a satului aproape dispărut, unde numai câteva animale din gospodărie îi mai ţin de urât.

De peste un deceniu, este singur în cătunul uitat de vreme şi de lume, care pe vremuri ocupa cu ale sale gospodării o suprafaţă de circa 400 de hectare. Mai toate casele şi gradjurile din jur au dispărut în ultimii peste 30 de ani.

”Pe vremuri era un sat frumuşel, cu vreo 60 de case. În 1981, când a alunecat terenul, cei mai mulţi s-au dus la Plevna, iar noi am rămas aici. Am stricat dintr-o parte, unde mai aveam o casă, iar cu materialele de acolo am construit aici nişte anexe, bucătăria şi grajdurile”, ne-a povestit singurul locuitor din Valea Şchiopului.

Chiar dacă timpul şi-a pus amprenta pe trupul său iar bolile l-au şubrezit, bărbatul nu are de gând să plece din locurile în care s-a născut. Domnul Chiriţă abia mai vede cu un ochi, are probleme cu stomacul şi cu un picior şchioapătă.

La Budești, în comuna Chiliile, i-am mai găsit doar pe soţii Ion şi Dumitra Gheorghe, care au aproape 80 de ani. Îşi duc traiul într-o izolare de neimaginat pentru mulţi dintre noi.

Pe...

Citește articolul integral pe infobaragan.ro.




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%