Cartier de blocuri lângă Kaufland. Stațiunea legumicolă se opune proiectului imobiliar al Arhiepiscopiei. Iată ce decizie s-a luat azi

Un nou cartier de blocuri se va înălța în următorii doi-trei ani pe strada Frăsinet pe terenul dintre Kaufland și Biserica Sf. Ștefan.
Arhiepiscopia vrea să fructifice cât mai bine din punct de vedere economic o parcelă de 7,2 hectare deținută pe acest amplasament.
Singurul hop pe care Arhiepiscopia îl are de trecut este înfrângerea împotrivirii vecinilor de la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Legumicolă.
Specialiștii de aici se opun apariției blocurilor fix lângă terenurile folosite pentru cercetare.
„În calitate de vecini unici reclamăm faptul că prin demararea investiţiei se aduce un prejudiciu activităţii de cercetare, prin împiedicarea a 8 proiecte aflate în derulare. Aceste proiecte ar permite lansarea pe piaţa românească a noi soiuri hibride de legume şi plante aromatice nemodificate genetic. Prezenţa unui şantier de o asemenea amploare şi durată, precum şi a unor construcţii de dimensiuni mari în imediata vecinătate a activităţii de cercetare vor afecta securitatea experienţelor aflate în derulare” – Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Legumicolă Buzău
În ciuda acestei împotriviri, Arhiepiscopia merge – pas cu pas – mai departe cu proiectul. Urmează, imediat, emiterea unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ) până la obținerea din partea Primăriei Buzău a actului final – Autorizația de Construcție.
Astăzi, Consilierii Locali au fost chemați, conform procedurii, să avizeze oportunitatea investiției. Proiectul de hotărâre a CLM a trecut (grație voturilor PSD și ALDE) în ciuda împotrivirii opoziției (PNL și PMP).
„Domnule primar știu că am hotărât să susținem activitatea Stațiunii de Cercetare. Acum, ce facem, îi dăm în cap ? Eu propun să nu luăm azi o decizie, să mai cumpănim puțin. Propun amânarea cu o lună a proiectului”, a spus C-tin Ionescu, susținut de Silviu Roșioru.
„Domnule Ionescu, îmi pare rău, știți bine că eu sunt un susținător al stațiunii. Din păcate, în această speță nu avem ce face. Arhiepiscopia are titlu de proprietate pe teren. Răul nu s-a făcut acum, ci atunci când au fost luate terenurile stațiunii și așa au apărut Carrefour, Kaufland, cartierul Orizont și altele. Eu am încercat să fiu mediator între stațiune și arhiepiscopie, dar nu am reușit. Am propus chiar un schimb de terenuri între stațiune și Primărie, eram dispuși să le dăm teren bun pentru cercetare în Simileasca, la pepiniera Urbis”, a precizat, azi, Toma.
Proiectul de hotărâre a trecut, iar Arhiepiscopia continuă astfel strângerea documentelor necesare obținerii autorizației de construcție.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|