Carmen Trandafir, declaraţii despre căsnicia cu buzoianul Emil Grădinescu

Carmen Trandafir, una dintre vedetele muzicii româneşti din anii ‘90, a împlinit pe 4 februarie vârsta de 45 de ani. Solista, retrasă din luminile reflectoarelor, a vorbit cu această ocazie despre priorităţile din viaţa sa, făcând referire şi la soţul ei, buzoianul Emil Grădinescu, celebru comentator sportiv.
Carmen Trandafir spune că nu şi-a dorit niciun cadou material, pentru că are o familie de notă zece, iar acesta e cel mai important „dar” pentru ea. Mereu discretă cu viaţa personală, Carmen Trandafir a pus tot timpul accent pe muzică, însă de ziua ei de naştere celebra artistă a acceptat să vorbească despre ea, despre bucuriile care o împlinesc, despre familia ei frumoasă şi, bineînţeles, despre noul membru al familiei. Artista a povestit că ziua ei din acest an a început frumos, cu multe felicitări. „Soţul meu mi-a adus un buchet de flori, iar fiica mea, deşi era bosumflată din cauza unui test pe care îl avea la şcoală, dintr-o dată s-a luminat. M-a îmbrăţişat şi m-am topit”, a declarat pentru click.ro Carmen Trandafir.
Sursa: opiniabuzau
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|