Pe șoseaua Vadu Pașii, în zona Stației de Epurare, sunt două treceri rutiere pe sub calea ferată. Una a fost asfaltata cu ceva timp în urmă, iar cealalta nu. S-a găsit soluția optimă pentru asfaltarea acesteia, fără ca autospecialele de la Compania de Apă să deterioreze tavanul pasajului.
Cu ceva vreme în urmă, Primăria a asfaltat trecerea pe sub calea ferată spre șoseaua Vadu Pașii, în zona Stației de Epurare.
Cea de-a doua trecere nu a putut fi asfaltată pentru că autospecialele de la Compania de Apă și de la RER Sud ar fi lovit tavanul pasajului, dacă s-ar fi adăugat și stratul de asfalt pe carosabil.
Iată că, după ani în care s-a circulat dificil prin pasaj, mai ales atunci când apa de ploaie băltea pe drumul de pământ și se formau șleauri, s-a gasit o solutie.
Nici drumul nu era foarte bun, așa că s-a găsit soluția și pentru reabilitarea lui pe porțiunea pasajului.
În următoarele 2-3 zile lucrarea va fi finalizată și autovehiculele, inclusiv cele înalte, vor putea circula din nou prin trecerea pe sub calea ferată de peste drum de intrarea la Stația de Epurare.
În prezent, circulația rutieră se desfășoară în ambele sensuri doar prin primul pasaj. (Corneliu Floriceanu)
Sursa: campusbuzau.ro
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|