CAMPANIA CONTINUĂ: Buzoian amendat de Poliția Locală cu 10.000 lei, deși la RER ar fi plătit 150 de lei

Cu toții ne dorim un oraș curat fie că este vorba de noi cetățenii sau de autoritățile locale. S-au făcut investiții majore în ultima perioadă și ne îndreptăm cu pași repezi spre normalitate. Un oraș mai curat pentru buzoieni!
Polițiștii locali buzoieni acționează non-stop având că scop surprindere si sanctionarea cetățenilor, până atunci când amenzile mari și măsurile de confiscare a autovehiculelor în conformitate cu prevederile OG 92/2021(în unele situații), vor conduce la reducerea drastică ori chiar dispariția fenomenului transportului și depozitarii deșeurilor la întâmplare.
ARTICOLUL 64 (1) În cazul nerespectării dispoziţiilor art. 20 alin. (3) şi (4) se aplică sancţiunea contravenţională complementară de confiscare a vehiculelor folosite pentru descărcarea/abandonarea deşeurilor în spaţii neautorizate, după caz. (2) În cazul confiscării vehiculului, contravenientul este obligat să transporte, pe cheltuiala sa, bunul care a făcut obiectul confiscării, la locul de predare în custodie stabilit de agentul constatator.
În această săptămână am publicat un material ce conținea imagini cu buzoieni surprinși cum aruncau gunoiul menajer lângă platformele de gunoi, deși acestea erau aproape goale. Articolul a fost foarte apreciat de buzoieni, ceea ce ne încurajează să sustinem si sa promovam, in continuare astfel de actiuni. Mesajele pe care le-am primit sunt de încurajare pentru polițiștii locali și uneori jignitoare pentru cei care au aruncat gunoiul la întâmplare.
Acest final de săptămână aduce un nou material, de această dată apare un bărbat din cartierul Micro 3, din zona blocurilor A2-A3. Buzoianul a profitat în două rânduri de faptul că este întuneric și a depozitat în zona platformelor pentru deșeuri menajere, aproximativ 30 de saci cu moloz, la un interval de câteva zile. Ceea ce ar fi trebuit să îl coste aproximativ 150 de lei dacă sacii erau preluați de RER SUD, s-a transformat într-o amendă uriașă. Bărbatul a fost identificat de polițiștii locali și sancționat cu 10.000 de lei.
Reamintim buzoienilor că polițiștii locali acționează în mai multe zone ale orașului pentru identificarea și sancționarea cetățenilor indisciplinați. Deasemenea așteptăm sesizările dumneavoastră la adresa contact@buzău.net sau prin apel la numărul 0238955 - Direcția Poliției Locale Buzău.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|