Caminul de batrani de la Vintila Voda, salvat de la inchidere

Din ianuarie 2018, Căminul de bătrâni aflat în subordinea Consiliului Local al comunei buzoiene va intra în structura Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean. Consilierii locali ai comunei Vintilă Vodă au fost deja de acord cu acest transfer, iar în ședința ordinară de luni a Consiliului Județean va fi perfectată trecerea în subordinea DGASPC. Căminul de bătrâni urmează să fie preluat cu tot cu datoriile existente în acest moment, condiția impusă de autoritățile județului fiind aceea de preluare a clădirilor și terenului aferent în vederea efectării de investiții. Pentru cunatificarea exactă a restanțelor, va fi efectuată o misiune de audit din compartimentul de specialitate al Consiliul Județean Buzău. L data de 31 octombrie, plățile restante erau de 328.638 lei, care pot înregistra creșteri până la sfărșitul anului.
În locație va funcționa doar azilul, iar în cazul în care acesta va fi închis, clădirile și terenul vor reveni în proprietatea comunei Vintilă Vodă, acestea neputând fi înstrăinate de CJ.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|