Cadouri de Paște pentru copiii din centrele DGASPC Buzău

În preajma Sărbătorilor, aceștia s-au aflat în centrul atenției autorităților locale, a polițiștilor și a jandarmilor.
Ca de fiecare dată, în preajma unei sărbători importante, copiii instituționalizați din cadrul centrelor DGASPC Buzău au primit vizita iepurașului pentru a se putea bucura și ei de magia acestor zile. Ca acest lucru să fie posibil, reprezentanții administrației locale, împreună cu polițiștii buzoieni, au desfășurat în această perioadă acțiuni umanitare, aducând bucurie în sufletul a câteva sute de copii instituționalizați.
În cursul zilei de ieri, președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, a avut o întâlnire cu membrii Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice, după care a participat la un eveniment organizat în colaborare cu HC Buzău 2012, dedicat copiilor din centrele DGASPC Buzău. La evenimentul denumit „Învingătorii de azi, campionii de mâine” au participat 200 de copii instituționalizați, care au luat parte la un antrenament al echipei de handbal HC Buzău 2012, iar la final au primit cadouri de Paște.
„Învingători în fiecare zi, copiii din centrele Direcției Generale de Asistență Socială şi Protecția Copilului au participat la un antrenament al echipei de handbal HC Buzău 2012 şi au primit cadouri de la iepuraş. Le mulţumim pentru energia pozitivă pe care ne-au transmis-o şi pentru că au reuşit să ne facă ziua mai frumoasă cu zâmbetele lor” a declarat Petre Emanoil Neagu la finalul evenimentului.
Sursa: sanatateabuzoiana.ro
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|