Cadoul lui Boscodeala pentru Toni Bocioaca si Ion Leu in schimbul bretelei de la Bere, in atentia DNA

Împroprietărirea, de către Primăria Buzău, a afaceriştilor Ion Leu şi Anton Constantin, cunoscut ca „Toni Bocioacă“, cu 100.000 de metri pătraţi de teren (zece hectare) pe care ar fi trebuit construite locuinţe ANL, la schimb pentru cei 9.000 metri pătraţi aferenţi bretelei ce face legătura între şoseaua de centură a municipiului Buzău şi Drumul Naţional 10 Buzău-Braşov, a fost luată la bani mărunţi de procurorii DNA Bucureşti.
La începutul acestei săptămâni, doi consilieri municipali din actula Opoziţie au fost audiaţi într-un dosar privind votul dat la o hotărâre a miniparlamentului buzoian în 2013, prin care cei doi, cumpărători de drepturi litigioase, de altfel, şi nu proprietari sau moştenitori de drept, au primit în compensaţie de la Primăria Buzău o suprafaţă de teren peste zece ori mai mare decât li s-ar fi cuvenit.
Potrivit Campus Tv, la începutul acestei săptămâni, consilierul local Constantin Ionescu, reprimit recent în PNL, şi Silviu Roşioru, de la PSRo, în trecut reprezentant al Partidului Poporului-Dan Diaconescu, au dat explicaţii în faţa procurorilor anticorupţie despre schimbul dubios de terenuri din 2013, făcut în baza unei decizii luate în cadrul Consiliului Local Muncipal.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|