Buzoianul Gabriel Ispas, eliberat din funcția de secretar de stat la Ministerul Educației • Opinia Buzău

Noiembrie 30 16:08 2017 by opiniabuzau

 Buzoianul Gabriel Liviu Ispas a fost eliberat din funcția de secretar de stat la Ministerul Educației Naționale, printr-o decizie a premierului Mihai Tudose, informează „Agerpres”. Decizia a fost publicată miercuri seară în Monitorul Oficial.

Pe 2 noiembrie, Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunțat că îl cercetează pe Gabriel Liviu Ispas, în calitate de suspect, în dosarul „Cutezătorii”, în care este anchetat și Dinu Pescariu.

„Luni, 30 octombrie 2017, am fost chemat la DNA pentru a mi se comunica faptul că s-a schimbat calitatea mea într-un dosar, din martor în suspect, ca urmare a apariției originalului actului adițional semnat de MEN și Fundația Pescariu în 2009, pe care, pe o pagină verso apar trei semnături, între care aparent una pare a fi a mea. Atât eu, cât și ceilalți doi colegi, am solicitat expertiza grafologică, precizând că nu ne aparțin acele semnături. Astăzi, ni s-a comunicat că procurorul de caz a dispus efectuarea expertizei grafologice. Nu știu cine și de ce mi-a falsificat semnătura. Nu am decât calitate de suspect! Expertiza va dovedi că nu am semnat actul respectiv, dar nu contest dreptul reprezentantului legal de a semna înscrisuri fără să ceară aviz juridic. Nu fac parte din categoria celor care neagă evidența! Investiția realizată de Pescariu în bază este una uriașă și spectaculoasă. Celor care au alte opinii le indic să viziteze baza Cireșarii, administrată de către instituția publică! Nu am fost și nu voi fi un etatist! Investiția privată este benefică, cu respectarea legii! Alte comentarii nu voi face până la finalizarea cercetărilor”, a scris Ispas, pe pagina sa de Facebook.

Gabriel Liviu Ispas, originar din comuna Cochirleanca, este absolvent al Facultății de Drept, Universitatea Româno-Americană (2001) și al Facultății de Teologie, Universitatea din București (2000), obținând titlul științific de doctor în Drept în anul 2010, la Universitatea din București. Conferențiar universitar la Facultatea de Drept – Universitatea Titu Maiorescu din București și la Facultatea de Administrație și Afaceri – Universitatea din București, buzoianul a ocupat funcția de decan al Facultății de Drept din cadrul Universității Titu Maiorescu, în perioadele aprilie 2012 – noiembrie 2015 și septembrie 2016 – ianuarie 2017.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%