Buzoianca Ellie White vorbeşte despre depresia postnatală: „După perioada în care am fost nevoită să aleg între copiii mei, nu îmi mai doresc încă un copil“ • Opinia Buzău

Artista Ellie White a vorbit, pe blogul personal, despre perioada de depresie prin care a trecut după naştere, celui de al doilea copil. Buzoianca este mama a doi copii, Mihăiţă, de 5 ani şi Maria, 2 ani.
A fentat cu greu depresia în momentul în care a venit şi Maria în viaţa ei şi a soţului său, pentru că, practic al doilea copil a „distrus“ orice ritual pe care îl aveau până atunci. Mămica Ellie White a decis să vorbească cu maximă sinceritate despre perioada în care a dat naştere celui de-al doilea copil , recunoscând la final, pe blogul ei, că nu ar mai fi în stare să îl mai conceapă şi pe al treilea.
„Am fentat cu greu o depresie în momentul în care a venit şi Maria în viaţa noastră. M-am încăpăţânat să o alăptez exclusiv la momentul respectiv pe Maria şi să nu mai repet greşelile pe care le-am făcut cu Mihăiţă: unde era ea eram şi eu, şi invers. Cum orele de somn ale celor doi copii nu prea se nimereau, îmi era imposibil să o las pe Maria cu cineva şi să stau eu cu Mihăiţă, pentru că ea, în primele luni, plângea; mult! Şi voia sân. Şi se trezea des noaptea şi-mi era frică să nu-l deranjeze pe Mihăiţă“, îşi aduce aminte artista. Buzoianca recunoaşte însă că momentele în care a aflat că este însărcinată au fost cel mai fericite din viaţa ei.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|