Buzoianca Diana Ioniţă a sărbătorit Revelionul Artiştilor alături de Maria Cârneci şi Elena Merişoreanu • Opinia Buzău

• Petrecerea a fost organizată săptămâna trecută de artistele Silvana Rîciu şi Claudia Ghiţulescu
A încheiat anul foarte bine, a fost la colindat într-o formulă inedită alături de două colege şi trei instrumentişti, dar şi împreună cu grupurile vocale pe care le coordonează, pentru că îi place să păstreze tradiţia şi, totodată, să transmită celor mici spiritul sărbătorilor.
Solista de muzică folclorică Diana Ioniţă are multe proiecte şi pentru acest an, a lăsat deoparte vacanţele şi declară că se concentrează în principal pe dezvoltarea carierei.
„Anul Nou m-a prins în mijlocul oamenilor, deoarece am cântat în noaptea aceea şi sunt sigură ca acel eveniment îmi va purta noroc pe parcursul întregului an. De ziua mea (n.r. – 7 ianuarie), am petrecut alături de oamenii dragi din viaţa mea, dar m-am bucurat şi de sutele de mesaje pe care le-am primit atât pe reţelele de socializare cât şi telefonic, ceea ce au făcut din ziua mea un eveniment extraordinar de frumos. Dacă în data Revelionului oficial, pe 31 decembrie, eu am cântat, am decis să nu ratez totuşi ocazia de a petrece, pe 10 ianuarie, Revelionul Artiştilor, alături de colegi de scenă. Am petrecut până dimineaţă la petrecerea organizată de interpretele de muzică populară Silvana Rîciu şi Claudia Ghiţulescu. A fost o petrecere de nota 10! Multe televiziuni naţionale au surprins câteva momente de la acea petrecere şi m-am bucurat de o noapte plină de surprize frumoase!”, a declarat buzoianca.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|