BUZĂUL ÎȘI IA FOTBALIȘTI DE LA ȚARĂ. ZECI DE COPII PREZENȚI LA SELECȚIA ORGANIZATĂ DE FRF

Zeci de copii au fost prezenţi, astăzi, la selecţia organizată de Federaţia Româna de Fotbal, în parteneriat cu Liceul cu Program Sportiv din Buzău. Puştii care au venit să-şi demonstreze abilităţile au fost urmăriţi atent de foste glorii ale fotbalului românesc. La eveniment au fost prezenţi Miodrag Belodedici, Aurel Ţicleanu, Gheorghiţă Geolgău şi Jean Vlădoiu.
65 de copii au fost prezenți, azi, la Măgura, la trialul organizat de Federația Română de Fotbal, în parteneriat cu Liceul cu Program Sportiv Iolanda Balas Soter.
Puștii care au bătut mingea au fost atent supravegheați de foștii internaționali Miodrag Belodedici, Jean Vlădoiu, Aurel Țicleanu și Gheorghiță Geolgău. Fostele glorii s-au arătat mai mult decît mulțumite de evoluțiile cîtorva dintre copiii prezenți la selecție.
Proiectul vizează înființarea unei clase formata din 20 de copii, sub titulatura Centrului Național de Pregătire. Copiii vor avea posibilitatea de a evolua, sub atenta îndrumare a cadrelor de la Liceul Sportiv. În același timp, progresele vor fi monitorizate de federație.
Dacă în anii 80, naționala era alcătuită în majoritate de fotbaliști proveniți din mediul rural, azi lucrurile stau cu totul diferit. Asta, spun fostele glorii prezente azi, din cauza faptului că micuții de la țară sunt, în general lipsiți de posibilități materiale și mai ales că nu are cine să-i vadă. Toți cei patru foști mari fotbaliști prezenți azi la Măgura provin din mediul rural.
Pe lîngă pregătirea specifică, puștii selecționați vor fi ajutați să se integreze cît mai repede în colectiv și să se adapteze la viața de oraș, departe de casă și de părinți. Vor primi consiliere psihologică iar alimentația va fi concepută de un nutriționist.
Mîine, selecția va continua la Pătîrlagele. Odată selecționați, viitorii fotbaliști vor beneficia și de cazare, masă și școlarizare gratuite.
În toamnă, cei 20 de selecționați vor avea parte, alături de profesorii lor, de o experiență VIP la partida România-Spania, de pe 5 Septembrie.
(Andrei Solomon)
Sursa: campusbuzau.ro
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|