BUZĂUL ÎN PRIM-PLAN. CE SURPRIZE MAI PREGĂTEŞTE PRIMĂRIA PENTRU 17 MAI

Odată cu apropierea marelui eveniment de la 17 mai, dedicat sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, ies la iveală, una câte una, surprizele pregătite de Municipalitate. Primarul Toma este convins că viitoarea Cale a Eroilor va fi cea mai frumoasă poartă de intrare într-un oraş din România. Lucrările de reabilitare şi de modernizare a zonei şi a Cimitirului Eroilor vor trebui finalizate până pe 15 mai.
Încă de anul trecut, Municipiul Buzău a demarat pregătirile pentru marele eveniment de pe 16-17 mai, dedicat Centenarului Marii Unirii.
Deja au început să fie primite confirmările de participare, chiar dacă, în plan politic mai persistă unele neclarităţi.
Festivităţile prilejuite de Ziua Eroilor vor debuta încă de pe 16 mai, cu o zi înainte de Înălţarea Domnului.
Tot pe 16 mai va fi inaugurată şi strada Calea Eroilor, complet reabilitată şi modernizată.
Pe 17 mai, evenimentul va debuta la ora 12 cu sfinţirea Bisericii Eroilor, la care vor asista reprezentanţi ai bisericilor naţionale din toate statele care au eroi la Buzău.
Tot pe 17 mai va putea fi văzută cea mai mare paradă militară internaţională şi vor răsuna salve de tun în memoria tuturor eroilor – cunoscuţi sau necunoscuţi – care odihnesc în nemurire la Buzău. (Corneliu Floriceanu)
Sursa: campusbuzau.ro
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|