Buzăul anilor 1916-1920, în însemnările dr. Vasile Bianu (II) • Opinia Buzău

Administraţia spitalului din Buzău era încredinţată profesorului Alexandru D. Scrădeanu care, împreună cu vrednica sa soţie, îşi îndeplinea serviciul cu multă râvnă. Medicul Vasile Bianu îşi amintea cu plăcere şi de doamnele de la Crucea Roşie: Mocanu, inginer Nicolescu, Paraschivescu, Surlă şi dom­nişoara Mănescu „cari lucrau ca albinele, fiecare îndeplinindu-şi cu sfinţenie atri­buţiile: administrarea medi­camen­telor, distribuirea alimentelor, îngrijirea lenjeriei, luarea temperaturii etc.”

Localurile închise de teama jafurilor

De la ruperea frontului pe Jiu (22 noiembrie/5 decembrie 1916) „care a urmat repede după rănire şi moartea glorioasă a viteazului general Dragalina, şi până la ajungerea inamicului aproape de Buzău, am dus-o într-un chin care nu se poate descrie”. Vestea că trupele germane au ocupat, rând pe rând, Târgu Jiu, Craiova, apoi şi Capitala, Târgovişte, Ploieştiul, iar trupele române au fost silite să se retragă şi de la Nehoiu şi Tabla Buţii, îi provoacă mare amărăciune. Dar „şi mai cumplit decât aceasta a fost pribegia: populaţiunea aproape întreagă, atât cea bogată cât şi cea săracă, cuprinsă de spaima inamicului şi-a luat lumea în cap şi sate întregi au plecat cu ce brumă puteau lua. Fugeau cu toţii spre Moldova, care ajunsese să-şi îndoiască populaţiunea; toate oraşele şi satele gemeau de lume. Restaurantele şi birturile din Buzău erau pline de muşterii, încât nu mai găseai nici un loc la masă, unii mâncau stând în picioare, dacă mai aveau ce mânca; de multe ori lumea da buzna în bucătărie şi lua oalele şi cazanele cu mâncare de pe foc, chiar dacă carnea şi legumele nu erau încă fierte bine, le luau şi le duceau în stradă, împărţind mâncarea cum puteau; din această pricină, cele mai multe localuri s-au închis de frica jafului”.