BUZĂU: Vine weekendul, radarele neinscripționate vor împânzi șoselele I Joi peste 100 de șoferi au fost sancționați
În data de 31 martie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de prevenire şi combatere a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, au aplicat 189 sancţiuni contravenţionale şi au reţinut 28 de permise de conducere ca urmare a abaterilor rutiere constatate.
Poliţiştii buzoieni au desfăşurat și acţiuni ce au avut ca scop depistarea conducătorilor auto care depăşesc limita legală de viteză, atât în localităţi, cât şi în afara acestora.
În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au depistat 101 şoferi care au depăşit limitele legale de viteză, iar dintre aceştia 16 au predat permisele de conducere pentru următoarele 90 de zile.
Cu cea mai mare viteză – 165 km/h – a fost înregistrat de aparatele radar, autovehiculul unui tânăr de 25 de ani, din Grebănu, ce rula pe DN2E85, în afara localității Racovițeni.
Alte 12 permise de conducere au fost reţinute pentru neacordare de prioritate, pentru efectuarea unor depăşiri neregulamentare şi pentru conducerea sub influența alcoolului.
Sancţiuni contravenţionale au mai fost aplicate şoferilor care nu au purtat centura de siguranţă (13), celor care au circulat cu autoturisme ce prezentau defecţiuni tehnice (14), dar şi 24 de sancţiuni pentru alte abateri în trafic.
Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 80.000 de lei. Tot ieri poliştii rutieri au întocmit trei dosare penale pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat, tractarea unei remorci neînmatriculate și conducerea unui vehicul fără să posede permis de conducere sau cu dreptul de a conduce suspendat.
Politistii rutieri solicită în continuare conducătorilor de autovehicule:
-să circule cu atenţie, calm şi să dea dovadă de respect în trafic, deoarece un comportament agresiv va spori major riscul de a fi implicat într-un eveniment rutier cu urmări nedorite.
- să nu conducă dacă sunt obosiţi.
-să ţină cont că limitele legale de viteză trebuie respectate cu strictete.
- de asemenea, atrag atenţia asupra manevrei de depăşire, considerată a fi manevra cu gradul cel mai ridicat de dificultate. Dacă un partener de trafic s-a angajat într-o depăşire hazardată, trebuie încetinită viteza, facilitându-i astfel reintrarea, fără pericol pe partea dreaptă.
În această perioadă, se înregistrează şi o creştere a traficului pietonal. Astfel, poliţiştii recomandă pietonilor le recomandăm să circule doar pe trotuare, să traverseze carosabilul doar prin locurile special amenajate și la culoarea verde a semaforului electric, după ce s-au asigurat temeinic că traversarea se face în condiții de siguranță, iar conducătorii de vehicule le-au înțeles intenția de a traversa.
|
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|















