BUZAU: Trafic reluat pe toate drumurile din BUZĂU | Rămâne însă restricția de tonaj

UPDATE: Incepand cu ora 09.45, traficul rutier pe DN2B tronsonul Buzau –limita cu judetul Braila a fost redeschis pentru circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mică sau egală cu 7,5 tone.
UPDATE: Începand cu ora 09.15, traficul rutier pe DN2C tronsonul Costesti –limita cu judetul Ialomita a fost redeschis pentru circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mică sau egală cu 7,5 tone.
Inspectoratul Județean de Poliție Buzău anunță că au fost închise doua drumuri naționale ce fac legătură cu orașele Slobozia și Brăila.
Astfel începand cu ora 00:15, din cauza condiţiilor meteo nefavoabile(polei) traficului rutier pe DN2B Buzău –Brăila, a fost oprit pentru toate categoriile de autovehicule iar începand cu ora 01:15, din cauza poleiului, va fi oprita circulatia autovehiculelor pe DN2C Buzău – Slobozia și transonul Costești - limita județului Ialomița
Buzăul se afla sub avertizare meteo. Pentru a nu fi implicaţi în accidente rutiere, poliţiştii le recomandă şoferilor să folosească luminile de ceaţă, precum şi sistemele de iluminare-semnalizare şi de climatizare-dezaburire, pentru a vedea şi a fi observaţi în trafic; să reducă pe cât posibil viteza de deplasare; să circule cu foarte mare atenţie, pentru a putea evita orice obstacol, să evite depăşirile, iar dacă sunt necesare, să le realizeze numai după o asigurare temeinică. De asemenea, şoferii trebuie să păstreze în mers o distanţă suficient de mare între autovehicule, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă şi să manifeste permanent o conduită preventivă la volan.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|