BUZĂU: Taximetriștii controlați de polițiști

Februarie 29 12:10 2020 by buzau.net

În ziua de 27 februarie a.c., poliţişti din cadrul Biroului Rutier de la Poliţia municipiului Buzău și de la Poliția municipiului Râmnicu Sărat au desfăşurat o acţiune de verificare a autovehiculelor ce efectuează transport în regim de taxi pentru combaterea activităților ilegale ce pot fi desfăşurate pe această linie.

Poliţiştii au urmărit verificarea modului în care sunt respectate prevederile O.U.G. nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice precum şi ale Legii nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere.
Au fost oprite pentru control peste 40 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 12 sancţiuni contravenţionale, toate conducătorilor de taximetre, în valoare de peste 3500 lei.
Dintre acestea 5 au vizat nerespectarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere celelalte 7 fiind abateri la O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
Totodată, a fost retrasă o autorizație taxi și a fost reținut un certificat de înmatriculare.

Un șofer de 52 de ani din municipul Buzău a fost oprit de polițiști pe bulevardul Unirii din municipiul Buzău, în timp ce desfășura activitate de transport persoane în regim taxi fără a deține documentele obligatorii. A fost sancționat contravențional conform Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere si s-a dispus reținerea autorizației.





Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%