Buzăul nu mai e un oraș sigur, oricât de mult s-ar strădui să o arate cifrele. De ceva timp, scandalurile se țin lanț și par să crească în intensitate, polițiștii abia reușind să mai țină piept acestor manifestări.
Vara lui 2018 n-a dus lipsă de evenimente violente. Multe dintre ele nici măcar n-au mai ajuns la urechile publicului, terminându-se la camera de gardă a spitalului. Au fost și bătăi despre care presa a reușit să scrie.
Ultimul scandal soldat cu victime s-a consumat aseară pe strada Panait Moșoiu din cartierul Mihai Viteazul. În urma unor discuții contradictorii, pe fondul consumului de alcool, membrii unei familii de romi s-au luat la bătaie, fiind nevoie de intervenția promptă a polițiștilor care să calmeze spiritele.
Două femei au fost bătute atât de tare, încât a fost solicitat sprijinul ambulanței. Alte cinci persoane au fost urcate în dubă și duse la audieri. La scurt timp, altor două femei aflate în sediul poliției li s-a făcut rău, fiind chemată din nou ambulanța.
În astfel de situații, oamenii legii nu au prea multe instrumente la îndemână. Fiind vorba despre o agresiune, urmărirea penală nu poate fi începută în lipsa unei plângeri penale din partea celor agresați. Și cum vorbim despre un scandal produs în sânul unei comunități mici, unite, este posibil ca femeile să rămână cu bătaia încasată și să nu depună nicio plângere.
Sursa: reporterbuzoian.ro
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|