Ansamblul format din cinci căsuţe din lut, ridicate la marginea satului Berca, pe drumul spre Mănăstirea Răteşti
A făcut multă vâlvă acest complex turistic, care este în plin proces de amenajare. Nicoleta Marin a avut această idee de a construi o pensiune altfel, cu clădiri bazate pe o tehnică tradițională la noi și redescoperită de occidentali. Da, este vorba despre casele din lut, denumite în engleză cob house. De aici s-a născut și denumiea proiectului Cob Village Berca.
Nicoleta Marin și-a dorit de mult timp să investească în tehnologii eco. Inițial a avut în minte alt proiect, dar a ajuns la ideea de pensiune în speranța de-a revigora și Berca, un loc frumos din Buzău. Și pensiunea ei, deși nu e gata, atrage o mulțime de oameni interesați de casele naturale. Aici s-au făcut și încă se mai organizează o mulțime de ateliere, unde voluntari și curioși pot învăța mai multe despre tehnicile de construcție cu materiale tradiționale sau despre sisteme inovatoare cum sunt acoperișurile verzi.
Un minisat cu căsuţe din lut cu ferestre făcute din parbrize, cu sticle puse în pereţi ca să intre lumina şi cu acoperiş pe care va creşte iarba a fost realizat în satul buzoian Berca, iniţiatorul proiectului fiind o învăţătoare care vrea să includă ansamblul într-un circuit turistic ecologic.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|