BUGET REDUS LA GLORIA. PRIMARUL ARATĂ CU DEGETUL CĂTRE SECȚIA “FOTBAL”

Fără performanțe notabile, fără sponsori și lovită de scandalul pariurilor, secția de fotbal a Gloriei ar putea fi restructurată. Primarul Constantin Toma a declarat la Campus TV că fondurile alocate sportului cu balonul rotund ar putea fi diminuate serios, în contextul în care gruparea buzoiană nu poate promova.
Cum până acum niciun investitor nu s-a înghesuit să preia fotbalul iar federalii nu permit promovarea în Liga Întâi a cluburilor finanțate de primării, secția de fotbal ar putea fi restructurată complet. Primarul a lăsat să se înțeleagă că lucrurile vor funcționa după o cu totul altă paradigmă, fără salarii de mii de euro și cu jucători autohtoni, scrie campusbuzau.ro.
În acest context SCM Gloria ar evolua pe trei axe principale: tenis de masă, atletism și handbal. Sunt, de altfel, ramurile sportive care au adus cele mai bune rezultate la Buzău. Fotbalul va rămâne în plan secund. Măsurile de austeritate, spune edilul șef, sunt impuse și de situația generată de pandemie.
Oficialii Gloriei au recunoscut, în urmă cu câteva luni, că pentru sezonul în curs nu au reușit să găsească soluția promovării în Liga I. (Andrei Solomon)
Link video
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|