De astazi si pana la sfarsit de an scriu cu gandul la bucurie. Cat de mult se poate bucura un om pentru ca vede un pom de iarna impodobit cum se cuvine, de sarbatoare. Sau cum se bucura un copil de frumusetea unui glob ornat aparte de mainile dibace ale unui artizan handmade care il aseaza pe Mos Craciun pe minunantia rotunda cu tot cu sacul plin, in ochii copilului, cu jucarii. Sau cata liniste si binecuvantare pot aduce cateva zile din an! Poate ca vor fi cele mai frumoase si echilibrate din intreg sirul ori poate ca am obosit noi si ni le dorim si le simtim a fi mai odihnitoare…
Forfota copiilor din intreg judetul care sunt atat de dornici sa-i cante lui Mos Craciun, dar si agitatia adultilor in jurul mesei de sarbatoare si a cadoului inedit imi dau forta sa va aduc in atentie strict fapte frumoase facute in mod aparte de buzoienii nostril.
Ei, haideti sa mai facem un efort si sa urcam la munte. Parca acolo se simte sufletul meu cel mai bine, desi e impartit prin nastere jumatate zonei cu padure si jumatate Baraganului intins. Zilele acestea va port in cele mai frumoase si incarcate de traditii colturi ale judetului Buzau – acest teritoriu care da din coate din rasputeri sa intre nu printre judetele smart, ci printre cele autentice, vii, minunate din punct de vedere turistic. Buzaul este nestemata vie a Romaniei care traieste, pastreaza, valorifica si duce mai departe. Are oameni, istorie, gastronomie de valoare si cultura fantastice!
Va aduc in atentie initiative altfel legate de marcarea si petrecerea acestor sarbatori de iarna care incalzesc mai ales sufletul.
Puterea dintre munti
Nu-i asa ca sunt puternici ei, muntenii Buzaului? Bunica mea, munteanca apriga, harnica si chiar stiutoare de leacuri din plante isi tinea mereu spatele drept, mainile stranse ca intr-o rugaciune si asezate in poala si picioarele prinse unul de celalalt atunci cand vorbea despre puterea oamenilor de la munte. O putere de a merge mereu inainte, de a fi inovatori, de a nu sta in rand nicicum si de a putea sa spuna si nu atunci cand situatia este clar, dificila si impune asa ceva! Tot ea spunea in povestirile de peste zi si despre averea muntenilor: stiinta lucrurilor practice.
Sursa: buzaulinreportaje.ro
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|