Bogdan Dinu, victorie spectaculoasă la Buzău • Opinia Buzău

Decembrie 9 02:15 2017 by opiniabuzau

Bogdan Dinu a onorat, în mod spectaculos, publicul buzoian – prezent în număr foarte mare, vineri seară, la Sala Sporturilor, la Gala „Lupii din Carpaţi – cu ocazia primei sale apariții din cariera profesionistă în orașul natal. El și-a spulberat adversarul, Marcelo Luis Do Nascimento, în debutul celei de-a treia reprize, obținând, astfel, al 14-lea KO dintr-un total de 18 partide susţinute până acum la profesionism, toate câştigate.

Înaintea lui Dinu, în primele trei meciuri ale galei, Daniel Buciuc, Eronim Arădoaie şi Cezar Juratoni au întâlnit adversari din Georgia, primii doi câştigând la puncte, prin decizie unanimă a arbitrilor, iar al treilea prin K.O. în repriza a doua.

În schimb, meciul serii, în care timişoreanul Flavius Biea şi-a pus în joc centura WBA Continental câştigată în luna mai în faţa propriilor suporteri, s-a încheiat în favoarea ucraineanului Valentin Golovko, prin K.O. tehnic în ultima rundă, a 12-a.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%