Bilanțul drumurilor afectate de fenomenele meteo din ultimele zile

În urma fenomenelor meteorologice și hidrologice din ultimele zile caracterizate prin ploi însemnate cantitativ, respectiv scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie și creșteri rapide de debite și niveluri la nivelul județului Buzău au fost afectate două drumuri communale, un drum județean, un podeț de tuburi și o porțiune dintr-o stradă situată în municipiul Râmnicu Sărat. În toate cazurile autoritățile au luat măsuri pentru limitarea efectelor urmând ca imediat ce vreme o va permite să treacă la remedierea situațiilor. Astfel, în municipiul Râmnicu Sărat, a fost restricționat traficul rutier pe str. Digului pe o porțiune de 200 m, în zona pieței, în urma creșterii semnificative a debitului râului Râmnic. Specialiștii Sistemului de Gospodărire a Apelor Vrancea s-au deplasat la fața locului pentru a evalua situația, iar în zilele următoare vor acționa cu utilajele și materialele necesare pentru consolidarea malului expus procesului de eroziune. În zonă, sunt prezenți polițiștii locali care asigură respectarea interdicției de circulație pentru autovehicule; În localitatea Vadu Pașii, a fost afectat de viitură un podeț din tuburi de beton care asigura traversarea râului Buzău în zona satului Scurtești; În comuna Lopătari, s-a surpat o porțiune de aproximativ 20 de metri pe un sens de mers al DC 159, în satul Terca – se circulă pe un singur fir în zona afectată; În localitatea Murgești, a fost afectat parțial DC 174, ca urmare a unei alunecări de teren, se circulă cu dificultate pe un singur fir; În localitatea Mărgăritești, a fost afectat parțial DJ 203A Mărgăritești – Câmpulungeanca, în urma formării de șanțuri/denivelări pe carosabil, se circulă cu dificultate. Comitetele locale pentru situații de urgență monitorizează situațiile apărute și, în funcție de solicitările acestora, CJSU Buzău va trimite în zonele menționate comisii mixte formate din specialiști (ISU Buzău, Instituția Prefectului – Județul Buzău, Consiliul Județean Buzău) pentru evaluarea efectelor generate de fenomenele meteorologice și hidrologice deosebite și dispunerea măsurilor necesare pentru remedierea tuturor problemelor.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|