Băsescu a vrut să vină și el la spectacolul de muzică populară de la Buzău

Martie 15 18:00 2018 by buzoieniiro

Reporterul buzoienii.ro a prins astăzi o discuție între mai mulți consilieri locali, înainte de ședința festivă de azi.

„Ar fi vrut să vină și Băsescu sâmbătă la Buzău la spectacolul de muzică populară. Știți că Băsescu a ajutat mult la relația cu Republica Moldova și că e unul din cei mai importanți susținători ai unirii. Am înțeles chiar că ar fi vorbit inclusiv cu primarul Toma la telefon. Toma a fost de acord, dar cică alții de deasupra lui Toma au zis că mai bine nu. Băsescu voia să urce pe scenă și să țină un mic discurs pentru cei o sută de primari din Republica Moldova care vor veni la spectacol. Dar s-a interpretat că în acest fel Băsescu ar câștiga capital politic pentru că spectacolul va fi transmis integral și de TVR. Când a auzit că nu va fi lăsat să urce pe scenă, Băsescu s-a supărat și a zis că nu mai vine deloc”.

Asta le-a spus consilierul Gheorghe Vasile de la PMP, partidul lui Băsescu, altor consilieri. Deranjați de acest incident, parlamentarii PMP Adrian Mocanu și Dorin Bădulescu care primiseră invitații de a participa la spectacol au anunțat că nu mai vin.

De partea cealaltă s-a exprimat ideea că dacă Băsescu ar fi vrut să li se adreseze celor o sută de primari din Republica Moldova ar fi putut-o face de dimineață, în acțiunea festivă de sâmbătă dimineață de la Primăria Buzău.

Dacă organizatorii spectacolului au procedat corect sau nu cu Băsescu rămâne să apreciați și dvs.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%