Autorităţile buzoiene, măsuri pentru perioada de cod portocaliu de ger • Opinia Buzău

Autorităţile buzoiene sunt pregătite să intervină pentru menţinerea situaţiei de normalitate pe perioada codului portocaliu de temperaturi scăzute. Practic, au fost mobilizate toate instituţiile responsabile într-un fel sau altul de siguranţa cetăţenilor. Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Buzău s-a întrunit duminică, 25 februarie 2018, ora 11,00, pentru a stabili măsurile necesare pentru protecţia populaţiei pe durata avertizării meteo „cod portocaliu” de temperaturi foarte scăzute, emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie şi valabilă în intervalul 26 februarie, ora 3,00 – 1 martie, ora 10,00, pentru judeţul Buzău, municipiul Bucureşti şi alte 26 de judeţe din sudul, centrul, nordul şi estul ţării, precum şi a avertizării meteo „cod portocaliu” de vânt puternic şi ninsori viscolite, valabilă în intervalul 26 februarie, ora 10,00, – 27 februarie, ora 14,00, pentru judeţul Buzău, pentru municipiul Bucureşti şi alte zece judeţe din sudul ţării.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|